Lungimea (sau cantitatea) sunetelor joaca un rol important în limba germana. O vocala pronun?ata lung sau scurt poate produce o diferenta între doua cuvinte care în rest sunt identice. De exemplu, Miete, cu i pronuntat lung, înseamna "chirie", dar Mitte, cu i pronuntat scurt, înseamna "mijloc", "centru". Ofen, cu o ung, înseamna "cuptor", "soba", dar offen, cu o scurt, înseamna "deschis".
Dupa cum se observa din aceste exemple, în limba germana si substantivele comune sunt scrise cu initiala majuscula.
Pentru a distinge între vocale lungi si vocale scurte, ortografia germana foloseste consoane simple sau duble. Dupa vocale scurte se scriu, de obicei, consoane duble (tt, dt, ll, ck, mm, nn, ss, tz etc.), iar dupa vocale lungi sau diftongi se scriu consoane simple (t, d, l, m, n, s, z etc.). Pentru a se reda sunetul si dupa o vocala lunga sau dupa diftong, în scrierea germana se foloseste în multe cazuri, înca din evul mediu, si litera speciala ß, numita pe româneste „s dur” sau si „s ascutit” (scharfes S sau Eszett). Astfel: ich esse (= eu manânc) se pronunta cu e scurt, dar ich aß (= eu mâncam, am mâncat) se pronunta cu a lung.
Multa vreme pentru litera minuscula speciala ß nu a existat majuscula corespunzatoare. În loc de "s dur mare", care nu a existat, se scria SS. Totusi, în iunie 2008 organizatiile internationale de standardizare ISO si DIN au hotarât introducerea literei majuscule "s dur" cu codul Unicode 1E9E. Motivul este normarea tehnicilor de scriere. Noua litera "s dur majuscul" înca nu este întâlnita în practica.
În germana din Elvetia si Liechtenstein litera ß nu se foloseste de loc, si în loc de ß se scrie ss.
O alta deosebire fata de româna, întâlnita în multe dialecte germane actuale, este faptul ca litera r se pronunta foarte voalat, si uneori nici nu se distinge acustic.
Vocalele a, o si u se folosesc si în varianta cu umlaut, care este o modificare a pronuntiei lor. Umlautul se noteaza în scris cu semnul diacritic numit "trema", format din doua puncte plasate orizontal deasupra literei: ä, ö si ü, iar la majuscule: Ä, Ö si Ü.
* ä si Ä se pronunta aproximativ ca un "e" românesc, dar foarte deschis;
* ö si Ö se pronunta aproximativ ca "eo", asa ca în cuvintele românesti foen si loess.
* ü si Ü se pronunta aproximativ ca "iu", asa ca în cuvintele românesti etui, führer si tul.
În loc de vocala cu umlaut se mai poate scrie si: ae, respectiv oe si ue (exceptie: în numele proprii), dar aceste perechi de litere se pronunta la fel ca si ä respectiv ö si ü.
Alte particularitati fonetice germane:
* c se pronunta în multe cazuri ca si "si";
* e se pronunta deseori ca un "a";
* ei se pronunta ca si "ai";
* eu se pronunta aproximativ ca si "oi".
* ge se pronunta ca "ghe";
* gi se pronunta ca si "ghi";
* j se pronunta ca un "i";
* r se pronunta în multe dialecte germane foarte voalat, eventual chiar de loc
* s se pronunta în multe cazuri ca si "z";
* sp se pronunta în multe cazuri ca si "sp";
* st se pronunta în multe cazuri ca si "?t";
* v se pronunta ca un "f";
* w se pronunta ca un "v"; exceptie:
* în multe nume proprii germane, w-ul final nu se pronunta deloc: Beeskow; Treptow; Pankow; Bülow; Thiessow, si multe altele;
* y se pronunta ca si "ü" (vezi mai sus);
* z se pronunta ca un "?";
Copyright © 2010 - www.invata-germana.com
Curs pentru incepatori de germana | Despre limba germana | Exercitii in limba germana | Pronuntia in limba germana
